Inaugurat în 1984 prin deschiderea primei sale secţiuni — «Istoricul învăţămîntului de arhitectură», Muzeul UAUIM reflectă istoria arhitecturii pe teritoriul României, fiind singurul muzeu de acest gen.

02
Foto: Ana Băbuş


Cei peste 120 de ani de istorie a învăţămîntului de arhitectură sunt prezentaţi prin trei faţete ale acestuia:


- Istoricul învăţămîntului de arhitectură (anii 1892—1990);
- Personalităţi din rândul profesorilor şi arhitecţilor (de la Alexandru Orăscu la Sanda Voiculescu);
- Preocupări legate de identitatea de breaslă.


Muzeul prezintă pe de o parte evoluţia învăţământului de arhitectură de la înfiinţare pînă în anii 90, pe de alta evoluţia arhitecturii româneşti şi a identităţii de breaslă.


03


Foto: Ana Băbuş

Zona în care este evocată personalitatea arhitectului Ion Mincu (3 vitrine centrale şi o masă-vitrină) este inima muzeului şi punctul de acces (în spatele unor piese din lemn recuperate de la demolări). Ion Mincu, Ioan Georgescu, prieteni, colaboratori şi colegi la Ecole des Beaux-Arts, fac parte din prima generaţie de profesori după 1904. De la aceştia provin exponatele din Colecţia Mincu: două desene şi un proiect făcute de Mincu la Paris, Medalionul Ion Mincu şi soţia realizat de Ioan Georgescu şi proiectul Mormântului Stătescu aparţinând lui Mincu.
Începutul învăţămîntului de arhitectură este prezentat pe planşetele de pe latura stângă a muzeului, de la sediile vechi de la Universitate şi de pe str. Biserica Enei până la clădirea nouă realizată de inginer Grigore Cerkez. Expoziţia din 1906 marchează o renaştere a arhitecturii româneşti după criza economică din 1890-1900. Elevii lui Mincu, Berindey şi Burcuş din cadrul Şcolii Naţionale de Arhitectură au devenit arhitecţi importanţi şi, unii dintre ei, cadre didactice: I. D. Trajnescu, Paul Smărăndescu, Statie Ciortan, Toma Socolescu.
Redeschiderea Şcolii de după Primul Război Mondial aduce cu sine scăderea numărului anilor universitari la patru şi creşterea numărului materiilor teoretice. Sub influenţa şcolilor europene, în special a celei franceze, Şcoala evoluează în sensul interogării specificului naţional. Apare primului curs de istorie a arhitecturii româneşti. În aceeaşi direcţie pot fi interpretate şi proiectul şi construcţia noii clădiri a Şcolii de Arhitectură, după planurile inginerului Grigore Cerchez.
În paralel cu aceste începuturi redate pe planşete sunt expuse sursele de inspiraţie ale stilului neo-românesc: arhitectura populară şi cea bizantină (alături de arhitectura clasică şi neoclasică). Releveul este introdus ca proiect în programa Şcolii începând cu 1904. Piesele de arhitecură gorjană şi vâlceană din lemn sunt consemnate în Muzeul Şcolii din 1916. Începe demersul de relevare a monumentelor de arhitectură românească. Din acelaşi demers de cunoaştere a vechii arhitecturi româneşti face parte vizita lui Mincu la cula de la Măldărăşti sau restaurarea bisericii Stavropoleos de către acesta, prezentate în zona centrală. Ulterior, biserica Stavropoleos va găzdui un muzeu cu elemente salvate de la demolări, unele dintre ele, copiate de studenţi şi cadre didactice în cadrul Colecţiilor Stavropoleos şi Văcăreşti.
Sub planşetele şi sub arcadele din aripa stângă a muzeului sunt câteva exemple de ornamentaţie clasică (asimilată în cadrul neo-românescului).
Masa pe care sunt prezentate produse şi instrumente ale Atelierului de Modelaj marchează trecerea într-o altă secţiune a muzeului. Două desene ale studenţilor confirmă că un număr de replici de ipsos au existat încă de la începuturile Şcolii.
Înainte de a ajunge la tabloul arhitecţilor (fotografie de la al doilea Congres General al Arhitecţilor din România, 1924) trecem pe lângă câteva vitrine. Prima este dedicată activităţilor din cadrul Asociaţiei Sportive a Arhitecţilor. Alte două prezintă instrumente folosite în proiectare: rapidografe, teuri şi alte instrumente.
Planşetele de pe peretele din spate al muzeului evocă câteva personalităţi care au predat în Şcoală / Institut / Universitate dar şi alţi arhitecţi români importanţi. Expunerea este cronologică şi tematică. Aici se realizează o trecere în revistă a unor importanţi arhitecţi interbelici: Horia Creangă, George Matei Cantacuzino, Gheorghe Simotta, Duiliu Marcu, Horia Maicu, Octav Doicescu, Henriette Delavrancea-Gibory, Constantin lotzu, Grigore lonescu, Haralamb Georgescu (fotografii, proiecte) dar şi din perioada comunistă: Tiberiu Niga, Ascanio Damian, Cezar Lăzărescu, George Filipeanu, Mircea Alifanti.
Sunt expuse câteva obiecte cu valoare memorialistică ale arhitecţilor Filipeanu, Lăzărescu, Simotta şi două desene originale: unul aparţinând lui Haralamb Georgescu (emigrat în SUA) şi altul lui Ascanio Damian. Un studiu de scară al lui Tiberiu Niga raportează dimensiunile Palatului Republicii la alte clădiri.
Demolările din perioada comunistă au dus la colectarea mai multor elemente arhitecturale risipite în cadrul muzeului. De la demolările făcute pentru construirea Casei Poporului au fost recuperate două piese de ceramica glazurată decorativă (Str. Libertăţii) şi o scafă de plafon cu amoraşi (zona Schitul Maicilor). De la demolările din zona Olari-Moşilor au fost recuperate: decor parapet fereastră şi ceramică glazurată de sobă. Toate acestea au făcut parte dintr-o expoziţie din 1982 cu tema Tradiţii de construcţie urbană, expoziţie prezentată într-una dintre vitrinele din partea dreaptă a sălii.
Pe colţul din dreapta-spate (pe latura vestică) a muzeului, exponatele provenite de la Muzeul Simu punctează câteva momente din istoria sculpturii: arta antică, clasicismul grec, Renaşterea, clasicismul francez. De remarcat Masca Melpomena din colecţia Simu. Melpomena este numele unei săli din cadrul Şcolii Beaux Arts de la Paris. Sub statuia muzei Melpomena erau prezentate proiectele de arhitectură pe perioada studiilor lui Ion Mincu sau Ioan Georgescu aşa cum apare în masa-vitrină din zona centrală.
O vitrină dedicată Clubului A marchează trecerea către partea dreaptă a sălii cu panourile dedicate învăţământului de arhitectură din perioada comunistă.
Reconstituirea activităţii didactice postbelice şi comuniste se face prin fotografii, copii, acte administrative, diplome, planuri de studiu, orare, cursuri, desene, crochiuri şi mărturii ale studenţilor.
După discursul lui Nikita Hrusciov din 1958 se observă o reflectare în învăţământ a reorientării generale a arhitecturii în direcţia raţionalizării, eficientizării şi economiei.
Lecţiile arhitecturii clasice au fost abandonate şi chiar eliminate temporar, din programă în favoarea aspectelor funcţionale, economice şi tehnice ale arhitecturii. Orientarea generală din primii ani ai perioadei către modernismul internaţional, filtrat din punct de vedere politic, a fost resimţită ca o eliberare faţă de constrângerile academiste din etapa anterioară. Multe dintre clădirile reprezentative proiectate începând cu anii 1960 - aşa zisele «proiecte speciale» - au fost realizate în colective de proiectare din care făceau parte (sau pe care le conduceau) profesori notabili ai şcolii.
Găsim, printre rânduri, şi manifestări extraşcolare: festivalul de teatru I. L. Caragiale al Institutului de Proiectare a Construcţiilor, editarea revistei Foaie pentru minte, inimă şi arhitectură, un Seminar internaţional de artă ţinut în Institut dar şi fenomenul Piaţa Universităţii.
Pentru a completa vizita muzeului sunt de notat alte trei vitrine, situate în dreapta sălii. În centrul acestei zone dedicate identităţii de breaslă se găseşte o masă-vitrină care expune distincţiile primite de Şcoală, Institut şi Universitate. Vitrina din stânga acestei mese este dedicată construcţiei corpului nou al UAUIM şi are în centru proiectul acestuia. Vitrina din dreapta prezintă, pe o latură, acordarea titlului Dr. Honoris Causa unor mari arhitecţi: Richard Meyer, Mario Botta, Alvaro Siza şi Profesor Honoris Causa lui Şerban Cantacuzino, prin poze şi schiţe ale arhitecţilor respectivi. Vitrina din spatele mesei cu distincţii reflectă activitatea în Institutul Ion Mincu, vizita lui Kisho Kurokawa din 1985, expoziţie dedicată lui Le Corbusier şi expoziţie cu tema Tradiţii de construcţie urbană.

Caracterul muzeului este cu precădere unul didactic iar scenografia muzeului s-a născut din ideea punerii împreună a planşetei, a fostelor mese de bibliotecă şi a vechilor vitrine ale muzeului.

FaLang translation system by Faboba